
Pentru al 3-lea an consecutiv tratăm sustenabilitatea în profunzime, în comunități și în companii, încercând să găsim soluții la o problemă urgentă a lumii în care trăim: cum ne dezvoltăm în continuare fără să epuizăm resursele naturale.
Anul acesta, la conferința Sustenabil zi de zi, scoatem sustenabilitatea din rapoarte, strategii și politici și o abordăm cât se poate de uman, prin lentilele medicinei, psihologiei și sociologiei, pentru a înțelege ce declanșează de fapt schimbarea. O aducem apoi în lumina media și în studii de caz concrete.
Se poate trăi și se poate construi un business, cu integritate, fără a renunța la confort, progres și profit?
Fără să ne întoarcem la rudimentar, ci prin găsirea unui echilibru între nevoile reale și resursele disponibile?
Sustenabil zi de zi este un demers ENVIRON și Eco Synergy care încearcă să găsească răspunsuri și argumente că „se poate”.
Facem acest lucru împreună cu oameni credibili și legitimi, specialiști din industrii diferite pentru care integritatea și contribuția pentru un viitor mai bun nu sunt concepte abstracte, ci valori de sine stătătoare. Mesageri ai schimbării, care deși inspiră același aer poluat ca noi toți, rămân o sursă de inspirație.
Pe 12 noiembrie la cea de-a treia ediție a Conferinței SUSTENABIL ZI DE ZI – de la NICE TO BE la MUST BE organizată de Eco Synergy și Asociația ENVIRON
Înscrierile se fac completând formularul de mai jos. Locurile în sală sunt limitate. Puteți opta însă și pentru acces online.

eveniment moderat de
Iulia Ionescu - jurnalist
SPEAKERI

Beatrice Mahler
Medic specialist pneumolog
Manager ”Marius Nasta”

Alexandru Luchiian
Information Technology Specialist Accenture

Bogdan Antonescu
Cercetător Științific
Institutul Național de Fizică a Pământului

Gelu Duminică
Sociolog

Alina Trufaș
Manager Sustenabilitate
METRO România

Adelina Dabu
Head of Public Affairs,
Concordia

Alexandru Cristinoi
Fondator
FAVR snacks

Mihail Belu
Sustainability Program Lead, Orange

Nicoleta Munteanu
Vicepreședinte CONAF & fondator Kids in Business
.png)
Anca Țurcanu
Cofondator & director general ELSIMA

Luminița Roșca
Director General
Eco Synergy

Teodora Ghenciu
Fondator
eEco.ro
.png)
Oana Vîlceanu
Sustainability Project Manager Stratos
.png)
Marius Tent
Cofondator 360PackExpert

Vlad Nour
Urban Designer & Planner

Valerie Cioloș - Villemin
Mindfulness coach

Ramona Țintea
Jurnalist ProTV

Roxana Puia
Marketing Director ENVIRON
Diana Gruianu
Marketing Manager
CPI Property Group
